Liga 2 / Dunărea – Petrolul / Pustai: „Întâlnim o echipă cu pretenții la promovare„

Astăzi a avut loc la sediul AFC conferința de presă înaintea partidei pe care Dunărea urmează să o desfășoare acasă pe 18 august cu Petrolul de la 15:30. La conferința de presă au participat: președintele AFC Dunărea, Eugen Pîrvulescu, antrenorul Cristian Pustai și portarul Nicolae Calance.

Cristian Pustai: „Ne așteaptă un joc greu. Toate meciurile sunt dificile. Întâlnim o echipă cu pretenții la promovare care are mulți jucători de Liga 1. Venim după două rezultate slabe. Toți ne-am fi dorit să fie mai bine. Depinde de noi să ne facem un meci mai ușor și să acumulăm puncte. Ne dorim să creștem calitatea jocului să avem și rezultate„.

Eugen Pîrvulescu, președintele AFC Dunărea a declarat la conferința de astăzi că investițiile continuă la stadion. „Am discutat cu domnul președinte Iliuță, cu domnul director, Grama și vor continua investițiile la stadionul „Ion Comșa„. Se știe faptul că are na Ion Comșa va avea o nocturnă și săptămâna trecută s-au finalizat lucrările de degivrare la suprafața de joc. „Eu îi aștept pe suporteri în număr cât mai mare la stadion. Să aibă puțină răbdare și vor veni și rezultatele„, a mai spus Pîrvulescu.

Partida dintre Dunărea și Petrolul din runda a 3-a are loc duminică la Călărași începând cu ora 15:30.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *