Prefectul George Iacob a plecat în concediu. Dorel de la Fundulea doarme liniștit!

Prefectul Județului Călărași, George Iacob a intrat într-un concediu medical pentru a scăpa, nu pentru mult timp de „boala„ demiterii sale. Iacob urmează să fie înlocuit cu Marian Stoica, fostul comandant al jandarmeriei Călărași, membru PNL. 

„Prefectul George Iacob va fi demis„, spun sursele noastre demne de încredere. Mai mult, actualul prefect și instituția pe care o va mai conduce, nu pentru mult timp, se va confrunta și cu „Corpul de Control„ al Guvernului. De ce? Pentru încălcarea Legii. George Iacob a trecut, probabil din ordin de partid (PSD), peste decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care a respins contestaţia în anulare formulată de Dorobanţu Dorel împotriva Deciziei nr.4151 din 27 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr.940/2/2016, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică pe 24 octombrie 2019. 

În fond, Agenția Națională de Integritate a constatat că primarul orașului Fundulea, Dorel Dorobanțu, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 26 septembrie 2012 – 29 octombrie 2013, când a deținut, simultan, funcția de primar al orașului Fundulea și pe cea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Fundulea.

În acest sens, prefectul Iacob ar fi trebuit să emită un ordin pentru încetarea mandatului de primar pe numele lui Dorel Dorobanțu, edilul orașului Fundulea. Nu s-a întâmplat acest lucru cu toate că Înalta Curte a trimis decizia definitivă din 24 octombrie 2019.

Dorel Dorobanțu, „client„ vechi al DNA

Dorel Dorobanțu a fost și este anchetat în peste 5 dosare penale. Unul dintre ele, de mare rezonanță este legat de INCDA Fundulea. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA și sunt vizate mai multe persoane printre care și Dorel Dorobanțu cu privire la mai multe restituiri de terenuri. Cea mai importantă unitate de cercetare agricolă, situată la Fundulea, în Câmpia Bărăganului, a rămas fără mii de hectare după ce terenurile au fost retrocedate dubios. Moştenitorii au primit pământ în baza unor testamente lipsite de avere şi a unor declaraţii, pe proprie răspundere, prin care se atesta dreptul la succesiune. Aproape 5.500 de hectare ale Institutului şi Staţiunii agricole din Fundulea (Călăraşi), cu o valoare de peste 15 milioane de euro, au ajuns la presupuşi moştenitori, după ce s-a aplicat o schemă suspectă orchestrată de membri PSD şi PC. Dorel Dorobanţu, primarul din Fundulea, şi Jenel Şerban, fostul prefect de Călăraşi (2005-2008), au retrocedat terenuri şi pe testamente în care scria că nu se lasă urmaşilor avere imobiliară, ci doar bunuri casnice.

În dosarul nr. 1309/116/2016 aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, având ca obiect “infracţiuni de corupţie”, inculpații din acest dosar, găsesc diferite tertipuri pentru a lungi cât mai mult decizia judecătorilor în acest caz. În tot acest timp, Statul Român este prejudiciat iar cei implicați în infracțiunile de corupție își văd în continuare de treabă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *