Sorin Vrăjitoru: “Este important să punem sub lupă atât succesul, cât și eșecul”

Sorin Vrăjitoru / Deputat PSD Călărași

Deputatul PSD, Sorin Vrăjitoru, a scris pe Facebook în urmă cu doar câteva minute faptul că prezența lui Marcel Ciolacul de la Călărași a fost una benefică pentru organizația locală.

“Întâlnirea de ieri cu președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a însemnat, pe lângă alegerea reprezentanților care vor participa la Congresul Național al PSD din februarie, și un pas important spre lamurirea unor situații discutabile, în unele cercuri, pe la colțuri”, a spus Sorin Vrăjitoru.

“În primul rand, șeful PSD a dat asigurări că pe listele cu candidaţi nu vor fi impuse persoane de la centru. Vom avea, așadar, candidați călărășeni pentru alegerile parlamentare, oameni propuși de organizația noastră.
De asemenea, Marcel Ciolacu a recunoscut că lipsa unor analize la nivel central, în urma alegerilor de anul trecut, a fost o greșeală. Este important să punem sub lupă atât succesul, cât și eșecul.
In plus, am stabilit din nou, că doar munca în echipă poate aduce rezultate favorabile. Si vom demonstra la alegerile viitoare ca suntem cel mai mare partid din România, partidul care pune, in deciziile sale, cetățeanul pe primul loc”, a mai scris pe Facebook, Sorin Vrăjitoru.

PSD la Călărași este ca un tren abandonat într-o gară, așa cum a spus și Paul Stănescu despre acest partid la nivel național. La ora actuală, PSD nu și-a decis candidații la Primărie și CJ dar nici viitorii parlamentari. Cert este că, PSD nu va mai avea parlamentari trimiși de centru care sa candideze pe liste la Călărași. Astfel, “expirați” ca Eugen Nicolicea nu vor mai fi pe liste la Călărași. La locale, PSD are in județul Călărași 17 primari dar vor mai pierde cel puțin 4 după alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *