Atenție! Pentru cei care au firme trebuie să depună declarația privind beneficiarul real!

A intrat în vigoare noua lege pentru prevenirea spălării de bani și a faptelor de finanțare a terorismului (Legea nr. 129/2019), a apărut și o obligație care a șocat multe firme – necesitatea pentru companii de a arăta, prin depunerea unui formular, cine este beneficiarul real al tranzacțiilor efectuate de astfel de companii. Vestea bună pentru firme, însă, este că ele mai au timp suficient pentru a depune formularul anul acesta.

Legea nr. 129/2019 obligă firmele, printre alte altele, să depună anual o declarație la Registrul Comerțului, prin care să arate cine este beneficiarul real al tranzacțiilor făcute de ele (cu alte cuvinte, să arate cine le controlează, cu adevărat).

Prima categorie de firme vizate se referă la acele firme care erau deja înmatriculate în Registrul Comerțului la 21 iulie 2019, adică la momentul intrării în vigoare a noii legi. Pentru astfel de firme, în 2020 termenul-limită pentru depunerea declarației privind beneficiarul real este 21 iulie 2020. Acest lucru ne-a fost confirmat și de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC)

Termen limită și sancțiuni!

Termenul de 21 iulie 2020 este valabil exclusiv pentru anul curent. Acest lucru se datorează faptului că termenul este unul de tranziție, având în vedere că noua lege a apărut abia în 2019 și, oricum, registrele relevante nu par a fi operaționale, la acest moment – deci, primesc și autoritățile un termen mai lung pentru a pune la punct infrastructura relevantă. Dacă nu ai depus această declarație se poate ajunge la amenzi de până la 10.000 de ron.

Firmele au la dispoziție un model de formular pe care îl pot folosi, atunci când vor să depună declarația privind beneficiarul real.

Firmele care au fost înmatriculate la Registrul Comerțului după 21 iulie 2019. Pentru astfel de societăți, regulile sunt ușor diferite, din cauză că acele societăți au fost înființate după intrarea în vigoare a noii legi. Pentru ele, prima declarație va fi depusă chiar la înregistrare, aceasta nefiind posibilă fără depunerea declarației în cauză.

Sursa: avocatnet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *