Școlile se închid în perioada 11-22 martie!

Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc ședința Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în completarea măsurilor dispuse prin hotărârile anterioare ale Grupului, raportat la evoluția răspândirii infecțiilor cu COVID 19 pe teritoriul României.

În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), MT, MApN, INBI Matei Balş, INSP, MS, MEC, ONAC și MAE, iar în urma dezbaterilor, s-au luat următoarele decizii:

1. Inchiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 11.03.2020-22 martie cu posibilitatea de prelungire. Recomandarea fermă către copii și părinții acestora de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spațiile publice aglomerate.

2. Sistarea, până la 31.03.2020, a stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

3. Transmiterea recomandării, către unitățile superioare de învățământ publice și private, de a organiza cursurile la distanță, atunci când este posibil.

4. Declararea stării de alertă, conform prevederilor art. 2 lit. f) coroborat 20 lit. c) din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare.

5. Instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică (ex. hyper-market, super market, market, magazine de cartier etc) de a lua măsuri în privința:

– dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături,
clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat,
– instituirea de măsuri privind evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.

6. Instituirea obligației pentru organizatorii deevenimente/manifestări cultural – artistice (ex. teatre, săli de spectacol, cinema,festivaluri etc.) de a dispune măsuri pentru:

– asigurarea unei distanțe mai mari între 2 spectatori prin vânzarea unui număr redus de
bilete ;
– dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. clanțe de la uși, butoane de la lifturi
etc.)
– evitarea contactului fizic (ex. strângerea mâinilor).

7. Obligarea furnizorilor publici și privați de transport de persoane la dezinfectarea frecventă a spațiului (ex. bare de susținere, uși, scaune etc), de preferat după fiecare ciclu de transport.

8. Obligarea tuturor instituțiilor publice și private de a asigura, la toalete, materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și a altor suprafețe expuse (mese conferință, birouri etc).

9. Transmiterea unei circulare către instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispozițiilor art. 108 -110 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii coroborat cu art. 2 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, acolo unde este posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *