Medicul de urgență, Vlad Sârzea s-a înscris în PRO România și candidează pe liste la locale

Vlad Sârzea, medic de urgență

Medicul de urgență din cadrul Serviciului de Ambulanță Călărași, Vlad Sârzea s-a înscris în PRO România, organizația municipală și candidează pe liste pentru un loc de consilier la alegerile locale din septembrie 2020. 

A făcut studiile medicale la București până în 2009 și examenul de rezidențiat l-a susținut în Franța. A rămas în Franța iar în 2017 s-a întors în România la Serviciul de Ambulanță Călărași unde activează până în prezent.

„După studiile universitare și pre-universitaream decis să mă întorc în orașul de baștină, Călărași. Am observat că lucrurile nu merg așa cum trebuie și am decis să intru în această luptă politică pentru un loc în Consiliul Local. Am ales să candidez din partea Pro România la invitația lui Alexandru Chiriță. Noi am colaborat și este un om gospodar care își face treaba destul de bine. Este un om tânăr cu viziune și putere de muncă„, a afirmat printre altele medicul Vlad Sârzea.

„Sunt multe probleme ale orașului care afectează sănătatea populației. De exemplu salubritatea! Este un domeniu deficitar și vin cu un proiect ca în cei patru ani de mandat să avem o salubritate pe care am văzut-o în vestul europei. Să evităm acele focare de infecție, să avem un oraș curat și sănătos. Aș dori să realizăm o centură verde a orașului în zona de nord pentru a stopa toată poluarea care vine din zona agricolă… transportul local trebuie să fie mai puțin poluant„, a mai spus Vlad Sârzea.

Candidatul PRO România la Primăria Călărași, Alexandru Chiriță a declarat faptul că partidul pe care îl reprezintă va forma o echipă competitivă numai din profesioniști și oameni care nu au mai făcut politică.

„La nivel local am format un grup de lucru din care fac parte cei care doresc să devină consilieri locali dar și alte persoane care sunt specialiști în diverse domenii cu ajutorur cărora creionăm un program, un proiect pentru călărășeni. Îl vom face public la momentul potrivit. Venim cu oameni noi, profesioniști și proiectele pe care le propunem noi vor fi argumentate din toate punctele de vedere„, a afirmat printre altele, șeful organizației municipale și candidatul PRO România, Alexandru Chiriță.

Alexandru Chiriţă: ,,Incompetenţii din administraţia locală trebuie să plece acasă''

Alexandru Chiriţă:,,Incompetenţii din administraţia locală trebuie să plece acasă!''

Publicată de Realitatea din Calarasi / stiri și informații pe Duminică, 19 iulie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *