Cupa României / Dunărea a învins Ulmu

Mădălin Calu (dreapta) marcator a două goluri în meciul cu Ulmu

Astăzi la București pe stadionul „Voința„, Dunărea Călărași a câștigat în fața celor de la Mostiștea Ulmu. Gazdele au acuzat arbitrajul la două faze controversate. 

 

Dunărea a făcut deplasarea la București pentru meciul cu Ulmu fără titularii de bază, Cristian Pustai lăsându-i acasă pentru derby-ul din campionat cu Unirea Slobozia. Cele două formații nu au fost la prima întâlnire. La începutul acestui sezon, Ulmu și Dunărea au încheiat la egalitate, scor 2 – 2 pe „Ion Comșa„. Mădălin Calu a fost omul meciului de astăzi. Calu a marcat de două ori pentru călărășeni în minutele 13 și 55. Mostiștea a avut momente bune de joc și spre final a fost aproape să ducă meciul în prelungiri. Alexandru Marian Mihai a redus din diferență în minutul 68 și Ulmu a dominat partida până la final. Gazdele au cerut și două lovituri de pedeapsă la un henț în careu și un fault însă centralul din Craiova a refuzat să pună balonul pe punctul cu var.

Dunărea se califică mai departe și acum se pregătește de derby-ul cu Unirea Slobozia programat pe 24 octombrie de la ora 11.00. Ulmu continuă parcursul în campionat cu un meci pe teren propriu cu Popești Leordeni pe 24 octombrie la ora 15:00.

Au evoluat echipele: 

Mostiștea Ulmu: Meilă – Dogaru, L. Acasandrei, Măd. Dinu, Al. Gheorghe, M. Mihai, S. Chirică, Tăbăcariu (cpt.), Nic. Andrei, Romanescu, D. Stoian
Rezerve: Mișu – Velicu, Obedeanu, Val. Niculae, Sil. Radu, Leafu, C. Roșu, Andr. Truță, Val. Andrei
Antrenor: Vlad Ștef

Dunărea Călărași: Began – I. Sîrbu, Candrea, A. Lopez (cpt.), Mihăiescu, Tudoran, S. Sava, Acolatse, M. Fotescu, Zaluschi, Măd. Calu
Rezerve: I. Alexandru – Andr. Rus, Bedea, Caragea
Antrenor: Cristian Pustai.

Arbitru: Marius Daniel Bădoiu (Craiova); Asistenți: Răzvan Claudiu Tudor (Craiova) și Mihaela Țepușă (Bucureşti); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) și Constantin Mircea (Buzău).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *