PNL / Emil Dumitru: “Agricultura va beneficia de fonduri europene consistente”

Emil-Florian Dumitru, candidat PNL pentru Camera Deputaților:

,,Am revenit în locul în care am crescut și m-am format cu gândul că dezvoltarea reprezintă singura șansă de a ține tânăra generație acasă. Agricultura reprezintă un sector de activitate foarte important, pentru un județ cu potențial extraordinar, așa cum este Călărași, punând accentul pe dezvoltarea industriei alimentare și crearea de noi locuri de muncă.
Proiectul nostru de dezvoltare se bazează pe fonduri europene și pe o strategie de dezvoltare unitară a tuturor localităților din județul Călărași.

Agricultura va beneficia de fonduri europene consistente, în perioada următoare, atât pentru acordarea de subvenții pentru fermieri, cât și pentru investiții în infrastructura de irigații.

Deoarece accesul la sănătate este primordial, avem o strategie de finanțare a proiectelor, din fonduri europene, pentru redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural si orașele mici.
Administrațiile liberale au dovedit că au soluții și proiecte pentru cetățeni. Alături de guvernul Partidului Național Liberal și de colegii mei din Călărași voi iniția și pune în aplicare mai multe proiecte care vor dezvolta Călărașiul.
Am curajul să mă lupt pentru Călărași!

Material realizat la comanda Partidului Național Liberal – Filiala Călărași
Executat de Ediția de Călărași
CUI 11200025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *