Cionoiu: “Votul majorității PNL-USR-UDMR a dat liber jafului girat”

Guvernul Florin Cîțu nu renunță la ideea de a privatiza, total sau parțial, cele mai profitabile companii ale statului.

La fel ca și Guvernul Orban, actualul Executiv se lovește însă de Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, ce interzice vinderea participațiilor statului și a activelor de stat cel puțin până în 2022 dar și de partidul aflat în opoziție, PSD.a

PNL a încercat, fără sorți de izbândă în Parlament, printr-o artificiu legal, să eludeze Legea amintită și a vrut să dea liber la vinderea activelor de stat, iată că Executivul Cîțu ar vrea să abroge complet și definitiv legea.

Senatorul călărășean, Nicușor Cionoiu a anunțat deja că se opune în acest caz.

“Împreună cu colegii PSD din Comisia pentru transporturi și infrastructură a Senatului României, am încercat blocarea intenției Guvernului Câțu de înstrăinare a ultimelor active profitabile pe care le mai are România.

Din păcate votul majorității PNL-USR-UDMR a dat liber jafului girat de actualii guvernanți.

Lupta va continua în Plenul Senatului, unde grupul PSD se va opune adoptării acestei ordonanțe de urgență“, a scris pe pagina sa de socializare, senatorul Nicușor Cionoiu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *