FRF inițiază campania de imunizare anti-COVID: „Fotbalul se vaccinează!”

Răzvan Burleanu lansează un apel pentru membrii familiei fotbalului românesc să se imunizeze împotriva COVID-19 printr-un mesaj video în cadrul campaniei FRF ”Fotbalul se vaccinează!”.

„A trecut un an de când viețile noastre sunt direct influențate de pandemia de COVID-19. Ne-am schimbat modul în care muncim și în care interacționăm, și un element extrem de tragic, am pierdut fiecare dintre noi prieteni apropiați.

Fotbalul nu putea fi ocolit de aceste privațiuni și a intrat într-o dură perioadă de restricții și dificultăți financiare. În tot acest timp, Federația Română de Fotbal alături de membrii săi și-a reorientat total eforturile spre găsirea de soluții pentru redresarea fotbalului, reluarea antrenamentelor, reluarea competițiilor și redeschiderea bazelor sportive pentru amatori. Misiune foarte anevoioasă, atât timp cât, dumneavoastră, fanii, susținătorii morali și financiari ai fotbalului, nu v-ați putut apropia de stadioane.

 

La acest moment, membrii loturilor naționale și ai loturilor olimpice sunt incluși în etapa a doua de vaccinare, prin decizia Guvernului României pe care Federația Română de Fotbal împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului au susținut-o. În baza acestei prevederi, FRF a demarat procedurile pentru ca sportivii să fie vaccinați, în contextul în care naționala României debutează în martie în preliminariile CM 2022, tricolorii U21 participă în aceeași lună la EURO, juniorii U19 vor fi gazde la turneul final din iunie-iulie, iar naționala olimpică participă după 57 de ani la Jocurile Olimpice în iulie-august.

FRF analizează măsurile optime pentru ca spectatorii să fie în siguranță la momentul revenirii pe stadioane. Împreună cu echipa de organizare EURO 2020 la București și cu sprijinul autorităților se lucrează pe un posibil scenariu cu grad de ocupare 50% pe durata turneului final în cadrul căruia Arena Națională va găzdui în luna iunie patru partide, trei din grupa C și o optime de finală.

Deja s-a constituit Grupul local EURO COVID-19 format din reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Tineretului și Sportului, Afacerilor Interne, DSU, Primăriei Capitalei, Companiei Naționale Aeroporturi București, FRF și echipei de organizare EURO 2020 la București care are ca obiectiv identificarea soluțiilor care permit accesul fanilor în tribune în deplină siguranță.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *