Dunărea părăsește Cupa / Pustai: „Pentru noi era un bonus să ne calificăm mai departe„

Eliminare. Dunărea Călărași părăsește Cupa României în sferturile de finală după un meci pierdut la Călărași în fața celor de la Dinamo, scor final 1 – 3. Elevii lui Pustai se concentrează acum pe campionat acolo unde duminică, 7 martie vor întâlni Ripensia Timișoara într-un meci crucial pentru campionatul Ligii a 2-a. 

Dunărea Călărași n-a putut să producă surpriza și să elimine Dinamo din Cupa României, în sferturile de finală, deși, la cum a început meciul, a dat senzația că este în stare. La faze care nu anunțau nimic, ”câinii” au marcat de două ori, astfel că partida a decurs ușor pe final pentru trupa lui Ionel Gane. Divizionara secundă se poate mulțumi doar cu un gol de onoare.

Dunărea a avut un început de meci entuziasmant cu Dinamo, însă n-a reușit să înscrie la multiplele ocazii create la poarta lui Mihai Eșanu. În schimb, ”câinii” au lovit de două ori prin Paul Anton și au liniștit gazdele. În repriza secundă, fiecare echipă a mai înscris câte o dată, astfel că Dinamo s-a impus cu 3-1 la Călărași și a obținut o calificare fără mare efort în semifinalele Cupei României.

”Din păcate, cam multe goluri în poarta noastră și noi am reușit doar pe final să înscriem. Aici cred că s-a făcut diferența în acest joc, pentru că cred că la singurele două șuturi pe spațiul porții în prima repriză am primit cele două goluri, iar noi am avut, să zic așa, vreo două situații clare, plus încă vreo două-trei care puteau să se transforme în goluri.

Nu am avut ce pierde. Pentru noi era un bonus să ne calificăm mai departe, era foarte frumos, dar, din păcate, nu am reușit și, v-am zis, e greu când joci cu Liga 1 și când intri la pauză cu o diferență de două goluri. E greu să mai revii”, a spus antrenorul Dunării, Cristian Pustai la microfonul DigiSport.

DUNĂREA CĂLĂRAȘI – DINAMO 1-3

Dunărea Călărași: Krell (Began 46′) – Andr. Rus, R. Crișan, A. Lopez (cpt.), I. Sîrbu – Cr. Pușcaș – Tudoran (Calu 46′), Cârstocea (Bedea 63′), S. Sava, Ciucur (Bud 72′) – Kanda (M. Fotescu 63′)
Rezerve neutilizate: – Djuric, Tache, Sălceanu, C. Petre
Antrenor: Cristian Pustai

Dinamo: Mih. Eșanu – Sorescu, Ric. Grigore (Bejan 46′), Puljic (cpt.), St. Filip – Vl. Achim, P. Anton (G. Crețu 77′), Al. Răuță – Morsay (Măgureanu 90′), M. Gueye, Fabbrini (Bani 84′)
Rezerve neutilizate: Kongshavn – Andr. Radu, Bordușanu, G. Stere, Mihaiu
Antrenor: Ionel Gane

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *