Naționala de e-fotbal a României s-a calificat la eNations Cup, echivalentul Cupei Mondiale în FIFA 21!

În perioada 20-22 mai, echipa noastră formată din Cosmin Petrescu (PS4) și Răzvan Puiu (Xbox) a evoluat în calificările la eNations Cup, turneul final care va reuni cele mai bune 24 de naționale de e-fotbal din lume.

Preliminariile organizate sub forma unui turneu cu premii au început cu faza grupelor, disputate pe durata a două zile. România, cap de serie la tragerea la sorți, a reușit să câștige grupa după ce, în a doua zi, a adunat victorii pe linie. S-au jucat câte două partide în fața fiecărui adversar, un meci pe PS4 și un altul pe Xbox. Punctele acumulate s-au adunat pentru stabilirea ierarhiei finale.

Pentru calificarea la eNations Cup, pentru tricolorii noștri era suficient să mai învingă un singur adversar, pe Belgia, în optimile turneului de calificare. Cu două victorii cu același scor, 3-2, Cosmin Petrescu și Răzvan Puiu au reușit să ducă România la Mondialul e-naționalelor, care se va disputa între 20-22 august, la Copenhaga.

De remarcat este activitatea lui Cosmin Petrescu, fiul antrenorului călărășean, Vali Petrescu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *