SJU / Bogdan Mihai: „Majoritatea celor care ajung pe ATI sunt pacienți nevaccinați„

Bogdan Mihai, manager SJU Călărași

În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul PSD Călărași, Bogdan Mihai, managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași a declarat pe fondul valului 4 de covid 19 faptul că majoritatea pacienților care ajung la ATI sunt nevaccinați.

„La momentul acesta, Spitalul Județean de Urgență are 10 paturi ATI din care în prezent, 9 sunt ocupate, ieri au fost toate și în același timp avem un număr foarte mare de pacienți non-covid pe care trebuie să-i tratăm. La momentul acesta sunt internați 231 de pacienți. Suntem în discuții pentru mărirea numărului de paturi. Din analiza efectuată până în prezent, majoritatea celor care ajung pe ATI sunt pacienți nevaccinați. Din perspectiva materialelor de protecție am asigurat câteva stocuri considerabile la acest moment însă evoluția pandemiei ne poate duce într-o zonă în care aceste stocuri să nu mai fie suficiente„, a afirmat Bogdan Mihai.

Despre stadiul lucrărilor la noul corp al spitalului județean Călărași, managerul Bogdan Mihai a declarat că: „în acest moment nu ne-am oprit din procesul de modernizare al spitalului. Se lucrează la contrucția noului corp, eu spun într-un mod destul de alert„.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *