“Strategia de securitate energetică a României între mit și realitate”

Declarație politică, deputatul PSD Călărași, Constantin Bîrcă.

“Prezenta declarație reprezintă ecoul îngrijorării românilor aflați în prag de iarnă în fața incompetenței unui “stat eșuat” – după cum l-a caracterizat însuși șeful statului.

Situația este deosebit de gravă și nimic nu dă măcar o rază de speranță pentru o soluționare favorabilă.
Cu un an în urmă a fost elaborată Strategia energetică a României. Un document rămas, ca multe altele, la nivel de “document de sertar”.
Anunțul pompos din introducerea acestui document sună astfel: ”Prin implementarea obiectivelor Strategiei Energetice, sistemul energetic național va fi mai puternic, mai sigur și mai stabil. Avem resursele energetice necesare, avem un mix energetic echilibrat și diversificat și avem determinarea de a face din România un furnizor de securitate energetică în regiune.”
Mituri! Sub guvernarea Câțu, sistemul a devenit mai puțin sigur și mai puțin stabil. Avem resurse dar nu sunt gospodărite rațional.
În ceea ce privește determinarea, aceasta se impune a fi însoțită de profesionalism – element care lipseste cu desăvârșire!
Specialiștii afirmă că proiectele declarate prioritare în propunerea de strategie energetică a României necesită peste 5 ani între momentul deciziei de investire şi momentul punerii în funcţiune.
Câtă răbdare trebuie să mai aibă românii?
Strategia energetică a României nu se bazează pe studii documentate şi transparente neavând precizate clar sursele de finanțare. Capacitatea redusă de cercetare-dezvoltare-inovare își spune cuvântul!
Actualele așa-zise măsuri de protecţie socială propuse de guvern sunt minore faţă de suportabilitatea facturilor energetice. Consumatorul final plăteşte toate pierderile energetice (de exemplu, pierderile energetice ale blocurilor de locuinţe reprezintă 40-50% din căldura intrată).
Totuși, în perspectiva unei intervenții competente, Partidul Social Democrat a pregătit un proiect de lege prin care preţurile la energie electrică și gaze naturale sunt plafonate pentru 6 luni la o medie a perioadei martie-septembrie 2021, pentru consumatorii casnici.
Proiectul prevede că statul va suporta 50% din scumpiri pentru consumatorul final. Banii pentru compensare vor veni dintr-un fond în care se vor duce 50% din profiturile producătorilor de energie și gaze, precum și de la bugetul de stat.
Este încă un motiv real pentru care guvernul Câțu trebuie să plece!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *