Vasile Iliuță: „Niciodată să nu spui niciodată„

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță a declarat la conferința de presă susținută pe 11 noiembrie că formațiunea sa va încheia un acord de parteneriat cu PNL pentru formarea noului Guvern.

Domnia sa a precizat că PSD a început, în mod oficial, negocierile cu PNL și că social-democrații își doresc să găsească cei mai buni profesioniști, care să fie puși în slujba ministerelor, pentru gestionarea bunului mers al României.

“Niciodată să nu spui niciodată. Este posibil: PNL+PSD+UDMR, marele USL. E o mare dispută de orgolii, de ideologii, de proiecte politice, între PNL și PSD. Urmare a deciziei în unanimitate a Biroului Politic Național, PSD a început negocierile cu PNL. S-au format patru comisii la nivelul PSD. Ne gândim să găsim cei mai buni profesioniști pe care să îi punem în slijba ministerelor, a subordonatelor, prefecturilor care gestionează bunul mers al țării. Situațiile economică, pandemică, socială ale României sunt destul de dificile. PSD e cel mai responsabil partid care să vină cu cei mai buni profesioniști, pentru a redresa situația actuală din România”, a precizat Vasile Iliuță.

Șeful PSD Călărași a mai precizat, printre altele că din momentul în care va veni la guvernare, va începemajorarea pensiilor cu 11%, din 1 decembrie 2021. De asemenea, PSD își dorește să mărească alocațiile copiilor la 300 de lei și alocațiile copiilor cu handicap la 600 de lei.

“Vom pune la dispoziția guvernării viitoare cei mai buni specialiști la nivel național și la nivel local. Sper ca și la nivel local să avem acest parteneriat cu PNL. Referitor la parteneriatul cu PNL Călărași, nu vom discuta până nu vom semna acordul politic. Atunci se vor stabili ministerele și vom intra în discuții”, a mai punctat Vasile Iliuță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *