“Termocentrala Mintia vândută în bloc, la un preţ de 91,23 milioane euro.
Vânzarea în bloc a Termocentralei Mintia, pe data de 15 iulie 2022, la un preţ de 91,23 milioane € a reprezentat tema declaraţiei politice susţinute de deputatul Dumitru Coarnă în 8 iunie.
Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala, se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MW/h în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la sfârşitul anului 2026.Într-un comunicat transmis de societatea „Expert Insolvenţă” SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara (CEH) SA, se precizează că preţul total de pornire al licitaţiei, care va avea loc în 15 iulie 2022, este de 91,23 milioane €, exclusiv TVA. În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia fi va reluată în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august şi, ulterior, în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie. Condiţiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor Societăţii Complexul Energetic Hunedoara, în cadrul şedinţei convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022. De asemenea, în comunicatul administratorului judiciar se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare, astfel încât să se stopeze poluarea.,,Discursul public este evident axat pe ideea că Termocentrala Mintia trebuie să se adapteze noilor standarde europene, prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile,, a susţinut deputatul.Deputatul a precizat că Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara, fiind compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha, construcţii, bunuri mobile şi echipamentele aferente, activitatea acesteia fiind oprită în martie 2021 din lipsa cărbunelui, iar personalul disponibilizat. Se vinde, deci, Termocentrala Mintia pentru suma de 90 milioane €, cu menţiunea că centrala are o putere instalată de 1285 MW/h, compusă din 5 grupuri a câte 210 MW/h şi unul de 235 MW/h.Ce nu se spune, a subliniat deputatul Dumitru Coarnă, este că grupul de 235 MW/h este nou, proaspăt achiziţionat, iar unul dintre grupurile de 210 MW/h e recent modernizat şi a costat Guvernul României o grămadă de bani. Asta s-a întâmplat până să se închidă termocentrala, costurile plătite pentru modernizare din bugetul public fiind consistente. Iar acum, se privatizează. Oare de ce? Preţul de plecare al vânzării este în jur de 90 milioane € şi de cumpărat se va cumpăra, probabil, la jumătate, dacă nu cumva pe gratis.,,Jocurile de culise nu le cunoaştem. Cert este însă că şi această afacere urmează schema clasică, în sensul că, Termocentrala Mintia va fi vândută la un preţ subevaluat, iar ulterior, noul proprietar o să revândă grupul cel nou de 235 MW/h cu 200 / 300 milioane €, iar grupul modernizat de 210 MW/h cu 100 / 150 milioane €. În concluzie, noul proprietar va cumpăra Termocentrala Mintia cu 90 milioane, fiind revândută, probabil, ulterior, cu o sumă de aproape 400 milioane €. Profitul, uşor de calculat pentru oricine, va îmbogăţi noul cumpărător în detrimentul statului român. Concluzia este una singură: companiile străine câştigă, iar guvernul român este în slujba lor,, a sintetizat Dumitru Coarnă în finalul declaraţiei sale politice”.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.