Dumitru Coarnă :”Proiectul de lege privind funcționarea SRI, un pas periculos spre dizolvarea democrației”

Declarație politică, Deputat, Dumitru Coarnă.

“Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea SRI, asumat atât de președintele României, cât și de premier ca pe o primă variantă care urmează să sufere unele modificări, conține numeroase prevederi neconstituționale sau de-a dreptul abuzive.
Ceea ce se urmărește de fapt este ca atribuțiile tuturor sistemelor de interceptare din țară să fie concentrate în mâna unui singur grup de oameni, care pot trăda la un moment dat informații către altă țară sau alt grup de interese, în totală contradicție cu interesul național.
Conform Articolul 14 din Proiect: „Serviciul poate iniția proiecte de acte normative care au legătura cu domeniul său de activitate”. Prin acest articol, SRI dobândește drept de inițiativă legislativă, în condițiile în care, în prezent, nici Parchetul General și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu dispun de asemenea prerogative. De altfel, același articol încalcă Constituția, din moment ce Legea fundamentală prevede, în prezent, că au drept de inițiativă legislativă doar Guvernul, Parlamentul și minimum 100.000 de cetățeni care semnează împreună un proiect.
Ca o consecință imediată instituții principale ale statului și-ar pierde prerogativele și ar ajunge subordonate serviciilor secrete.
Este evident că proiectul a fost gândit de instituțiile care urmează să fie beneficiarele acestei legi. Adoptarea unei astfel de legi, ar genera un conflict de interese foarte mare, având în vedere că instituțiile de siguranță națională trebuie să rămână sub controlul Parlamentului sau al altor instituții democratice. Acest lucru se dorește a fi dizolvat prin noul proiect de lege, din moment ce SRI și SIE sunt practic scoase complet de sub autoritatea statului.
Legea ce ni se pregătește pune bazele unei dictaturi periculoase și duce la dizolvarea treptată și atent planificată a democrației.
În linii mari punctăm doar câteva idei care stau la baza proiectului de lege.
Ofițerii SRI vor avea atribuții de organe de cercetare penală, nu vor răspunde în fața procurorilor și nu vor putea fi anchetați decât cu acordul expres al președintelui țării sau al CSAT.
De asemenea SRI va avea dreptul să-și înființeze propriile firme comerciale, intrând în concurență cu companiile „civile” și să-și construiască propria „societate civilă”, cu asociații non-profit, culturale, sportive etc.
Interceptările telefonice vor fi mult mai ușor de realizat prin modificarea condițiilor în care se acordă MSN (Mandatul de Siguranță Națională).
SRI nu va mai fi supus controlului Parlamentului, căruia nu va mai trebui să-i dea raportul, generându-se astfel o încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale.
Peisajul general actual se prezintă astfel: avem un stat condus de servicii și politicieni șantajabili care vin să ne ceară votul deși ei în realitate sunt dirijați de serviciile secrete. Încotro ne îndreptăm?”.

Dumitru Coarnă, Deputat
Circumscripția nr. 12, Călărași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *